RSS

Monthly Archives: September 2009

Felinare

felinar5Și nu oricare, ci acelea din Piața Sfatului. Doar că cine stă să se uite după felinare? Eu unul am observat acum câteva săptămâni că felinarele pe care le știam de când eram țânc stau în continuare fixate de fațadele caselor din piață. În acel moment am realizat că au trecut ani de zile în care pur și simplu nu le-am văzut, nu am conștientizat că sunt acolo. Zi de zi s-au ascuns de mine nicăieri altundeva decât sub privirile mele. Nici nu mă așteptam să mai existe. Următorul gând: or mai fi și altele? Erau toate, de jur împrejurul pieței. Dar oare mai sunt în picioare și felinarele de sol care urmează aceeași temă? Am pornit să le caut, dar nu mai erau. Acum mi le aduc aminte perfect, însă probabil că nu m-aș fifelinar2bis gândit la ele niciodată dacă întâmplarea din acea seară nu ar fi făcut să-mi ridic privirea către o fațadă de undeva din apropierea CEC-ului și să remarc felinarul. Stins. Doar trei din cele 15 felinare de perete mai funcționează astăzi, când alte surse de iluminat public le-au preluat rolul.

Îmi pare rău că nu am reușit încă să găsesc pe netul ăsta mare vreo fotografie care să surprindă vechile felinare prinse pe sol, în așa fel încât să îi lămuresc pe cei care nu au imaginea lor. M-aș simți tare recunoscător și norocos dacă cineva mi-ar arăta și mie o astfel de fotografie. Mulțumesc anticipat, deși cred că șansele sunt mici.

 
Leave a comment

Posted by on 25 September 2009 in Văzut în treacăt

 

Tags: , ,

Trenulețeeeee!

Când eram mic credeam că sunt jucării. Mai târziu am aflat că nu sunt simple miniaturi cu un design oarecare, ci  reproduceri fidele la scară după modele de vehicule feroviare aflate la un moment dat în producție. Și mai recent am realizat că detaliile machetei pot ajunge la un nivel care cere o minuțiozitate și o răbdare greu de imaginat.

trenulete (13)Acestea fiind spuse, nu pot să mă hotărăsc dacă expoziția „Colecții și colecționari” care a avut loc în weekend-ul 12-13 septembrie la Centrul Cultural Reduta a fost o expoziție de jucării, de bijuterii inginerești sau de obiecte de colecție. La fața locului puteai vedea reprezentanți miniaturizați ai cam tuturor tipurilor de vagoane de persoane și locomotive care circulă pe căile ferate de la noi (în special) și de pretutindeni în scheme de culori de ieri și de azi. Printre ele, clasica locomotivă gri produsă la Electroputere după licență elvețiană, vagoane de inter-city, Siemens-ul Desiro (cunoscut popular drept „Săgeata Albastră”). Dintre cele străine, ar fi demne de menționat câteva garnituri în schema originală de culori DB și OBB, un tramvai Tatra și o Skoda Fabia WRC dintr-o dioramă cu temă colaterală, „Raliul”.

Două lucruri am avut de învățat cu siguranță. Primul, că un vagon jegos de accelerat poate deveni o operă de artă atunci când iese din mâna unui constructor de machete. Al doilea, că pentru realizarea unei diorame spectaculoase, mini-vehiculele sunt doar o mică parte din totalitatea de componenete utilizate. În afară de acestea, e nevoie de o cantitate mare de elemente de decor, începând de la gări, bariere, poduri și până la stâne, berbeci care se împung sau berării nemțești cu mese lungi de lemn.

Amploarea unui exponat precum cele care au fost la Reduta te face să înțelegi că aceste jucării pentru oameni mari și mici necesită investiții de timp, spațiu, răbdare și bani. Altfel, vei avea poate doar o locomotivă cu două vagoane într-o vitrină. Poate odată voi avea și eu deschidere pentru așa ceva. Poate atunci când voi fi suficient de mare ca să mă joc.

Linkuri:
Forumul pasionaților de trenuri și trenulețe din România
Centrul Cultural Reduta

 
2 Comments

Posted by on 16 September 2009 in Se-ntâmplă în oraş

 

Tags: , , , ,

Cafeteca

Localurile speciale din oraş le găseşti atunci când nu le cauţi. De multe ori, aşteptările create de recomandările celorlalţi sau de o reclamă nu se concretizează: decorul spune ceva şi muzica altceva, serviciile sunt proaste, produsele sunt slabe, meniul e banal… Aşa că suntem în căutarea excepţiilor – aici vă scriu despre locul nostru preferat.

Cafeteca am descoperit-o de curând, când era pe Muresenilor, însă cred că nici nu e deschisă de prea mult timp. O cameră mică în care se găseau puţine locuri, vreo 10, şi două mese micuţe afară. De câteva zile, Cafeteca s-a mutat într-un loc mai mare în care s-a aşezat mai confortabil, mai creativ şi cu la fel de mult farmec în fostul The Corner. Clienţii sunt mai mulţi decât pe Muresenilor, aproape în fiecare seară sunt ocupate cam toate locurile, iar mulţi dintre cei care o frecventează sunt adolescenţi. Asta e pe de o parte bine, pe de alta frustrant: e bine că oamenii apreciază locul, dar ei cam vin în grupuri mari şi ocupă tot :)

cafeteca by bayCând am păşit în Cafetecă am intrat într-un spaţiu inundat de aromele cafelei proaspăt râşnită, în care se auzea, pe fundal şi nicidecum dominând atmosfera, muzică franţuzească a anilor 60 şi jazz. “Cozy” descrie cel mai bine senzaţia pe care ne-a lăsat-o vizita acolo. Detaliile neconvenţionale – post-its cu mesaje de la clienţi, desenele realizate în timpul petrecut acolo, câteva cărţi pe un raft, săculeţii de cafea boabe din care poţi cumpăra şi pentru acasă – totul contribuie la o stare de bine, punându-ţi instantaneu un zâmbet pe faţă.

Meniul cuprinde mai ales preparate pe bază de cafea: de la cafea turcească la french press, variaţii cu ciocolată caldă, cafea la ibric sau specialităţi reci. Cafelele sunt grupate în funcţie de modul de preparare, fiecare fiind explicat pe scurt. Dacă ai vreo nelămurire sau nu te-ai hotărât, fetele care prepară şi servesc băuturile îţi vor povesti cu placere cum stă treaba. Uneori cafeaua merge cu un mic desert – noi am încercat buna de Olanda şi croissantele, iar dacă ajungeţi suficient de devreme găsiţi şi desertul zilei. Remarcabile sunt şi preţurile – surprinzător de accesibile.

Cafeteca are un fel propriu de a fi, o atmosferă distinctă de oricare alta pe care am întâlnit-o în oraş, care realizează singură o selecţie a clienţilor, sau cel puţin aşa mi-a lăsat impresia. Nu e genul de loc “trendinez” care să atragă specimene cu ceafă groasă şi nici nu e suficient de centrală să satisfacă nevoia acestora de afişare. E un loc în care vom reveni de fiecare dată cu plăcere… şi cu inima strânsă că poate nu e loc şi pentru noi. Aşa că daţi buzna, dar pe rând :)

Cafeteca e la colţul dintre Appolonia Hirscher şi (Nicolae Bălcescu) Grigoras Dinicu, în spaţiul ocupat până nu demult de The Corner, şi e deschisă zilnic de la 8 la 24. Sperăm să o găsim neschimbată mult timp de acum încolo.

 
8 Comments

Posted by on 12 September 2009 in La o cafea, o măslină...

 

Tags: , , , , ,

În jurul cetății

Deci am de scris un post de deschidere, corect? Buuun… Ia să vedem cum ar trebui să înceapă un blog despre un Brașov pe care îl simt zi de zi. Cred că ar trebui să scriu despre un ceva care să fie o singură entitate, să fie reprezentativ pentru oraș și despre care să am ceva de spus la modul subiectiv. Dacă aș scrie despre Piața Sfatului, s-ar supăra Biserica Neagră; dacă aș scrie despre Biserica Neagră, s-ar supăra Piața Sfatului; dacă aș scrie despre Republicii sau Poarta Schei, s-ar supăra primele două. Există însă o linie închisă care le adună pe toate în interior – zidurile vechii cetăți. Un patrulater strivit între dealuri care închide o suprafață minusculă față de actuala întindere a orașului, dar care păstrează spiritul a ceea ce era Brașovul la începuturi.

După zidurile de jos

După zidurile de jos

Zidurile nu mai sunt astăzi prezente pe toată lungimea vechiului perimetru, așa că pentru turistul nefamiliarizat cu geografia locului poate fi mai puțin evident momentul în care traversează granița bătrânei cetăți, cel puțin dacă nu o face printr-una din cele (doar) două porți de acces rămase în picioare: Poarta Schei (mai cunoscută) și Poarta Ecaterina (mai frumoasă, dacă e să mă-ntrebi). Un tur la pas pe la periferia vechiului oraș ar putea fi o idee interesantă. Pleci, să zicem, de la bibliotecă pe După Ziduri(le de Jos), prins între o latură bine păstrată a cetății și versantul pe care au fost construite turnurile Alb și Negru. Ajuns în apropierea Maternității, continui periplul pe latura sudică, preferabil prin curtea corpului S al Universității și a Ocolului Silvic. Aici poți vedea rămășițe ale zidurilor și, cel mai important, cele două porți menționate. Ai putea chiar să zăbovești mai mult asupra Porții Ecaterina, care multă vreme mi-a părut a fi defavorizată, zăcând până acum câțiva ani într-o paragină nedreaptă. Îți propun ca în continuare să treci pe sub această poartă, apoi să îți continui drumul de-a lungul laturii sudice, traversând strada Poarta Schei și urmărind din nou linia unei porțiuni conservate de zid – aceea care mărginește arena Liceului cu Program Sportiv. De aici vei continua pe „sub Tâmpa” (sau După Zidurile de Sus) până în dreptul magazinului Star, de unde vei putea urmări traseul vechilor ziduri doar cu ochii minții, latura nordică dispărând în totalitate și lăsând puține urme. Una dintre acestea, vag cunoscută în rândul brașovenilor, este o fâșie de pietre albe care traversează strada Republicii în zona Modarom și care marchează locul pe unde odinioară trecea granița cetății.

Desigur, turul pe care ți-l propun poate fi început din oricare punct al său și parcurs în orice direcție. Nimic nu e bătut în cuie. Cred că plimbarea ar fi un pun prilej pentru a-ți crea o imagine asupra dimensiunilor așezării inițiale. De multe ori mă întreb cum era viața într-un spațiu atât de strâmt mărginit de ziduri și porți care, pe deasupra, se închideau noaptea. Adesea nici nu realizez când ajung de la Rectorat la Maternitate și, da, asta este lungimea pe direcția N-S a cetății. Cu toate astea, mă consider norocos ca după 22 de ani petrecuți în Brașov, mai am entuziasmul să constat zilnic faptul că sunt în cetate și să mă bucur de asta.

 
Leave a comment

Posted by on 4 September 2009 in Pe afară

 

Tags: , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.