Cred că am mai spus că îmi place să casc ochii în dreapta şi-n stânga atunci când merg pe stradă. Ei bine, azi am văzut o uşă deschisă. Era uşa bisericii romano-catolice „Sf. Petru şi Pavel” de pe strada Mureşenilor. Mi-am adus aminte că mai intrasem acolo şi vineri seara atras de aceeaşi uşă deschisă şi de un loc puţin cunoscut. Atunci era o slujbă în desfăşurare şi nu am vrut să deranjez, aşa că n-am intrat dincolo de al doilea rând de uşi, adică in naosul propriu-zis. Azi am trecut din nou pragul uşii de la stradă, cu gândul că poate nu se întâmplă nimic înăuntru şi că astfel aş putea să arunc şi eu o privire. Într-adevăr, nu se întâmpla nimic înăuntru. Partea proastă: acesta era motivul pentru care nici nu se putea intra.

Nu înţeleg de ce un monument precum biserica romano-catolică de pe Mureşenilor (pentru că este un monument, în afară de a fi un lăcaş de cult) nu este deschisă publicului larg (fie şi pe bani) în afara serviciilor religioase şi ale altor concerte care au loc ocazional acolo. Eu am tras cu ochiul de afară la interiorul relativ întunecat şi am descoperit câteva vitralii interesante, un decor aerisit şi rece specific lăcaşurilor catolice. Îmi pare rău că deocamdată nu am putut afla şi distinge mai multe. Ştiu însă sigur că acesta este genul de obiectiv care merită inclus în circuitul turistic al unui oraş, fie şi doar ca loc de adăpost în faţa tumultului străzii sau a arşiţei verii. Interesul pentru acest loc va veni de la sine odată cu trecerea pragului. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie.