În urmă cu vreo trei-patru ani a început în Brașov procesul de eliminare/relocare a industriilor prezente în zona centrală și peri-centrală a orașului. Extinderea urbană adusă de ultimele decenii a făcut ca unități industriale cu vechime în oraș să se trezească la un moment dat înconjurate de locuințe, bulevarde, spații comerciale. Probabil că era normal ca într-o zi să se facă simțită necesitatea modificării destinațiilor acestor zone care nu se mai încadrau sub nici o formă în peisaj.
Cu toate acestea, contrastul generat în peisajul urban producea de multe ori imagini interesante. Acum mă gândeam la căile ferate industriale care deserverau diverse întreprinderi. Existau câteva locuri în Brașov unde acestea traversau pur și simplu străzi, iar vehiculele feroviare circulau cu viteză extraordinar de redusă și erau însoțite de lucrători care mergeau în fața trenului și opreau traficul, de obicei cu niște stegulețe pricăjite și pătate de ulei. Dacă îmi amintesc bine, cele mai multe erau galbene.
La Rafinărie
Cele mai numeroase amintiri le am legate de ieșire și intrarea garniturilor în Rafinăria care funcționa pe strada Hărmanului. Ai mei au locuit un an din 1998 până în 1999 pe Aleea Petuniei, iar de la geamurile apartamentului se vedea în lungul aleii exact porțiunea de cale ferată care traversa cele patru benzi de circulație. La începutul perioadei în care am locuit acolo am fost oarecum surprins de frecvența cu care se circula. Se trecea de câteva ori pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Te puteai aștepta oricând să vezi o garnitură, la orice oră, fie zi sau noapte. În primele săptămâni eram lipit de geam de fiecare dată când se nimerea să fiu acasă și auzeam fluierele însoțitorilor trenului. Așa era, mai întâi erau fluierele, apoi se auzea motorul diesel al locomotivei (una portocalie) și abia apoi intra în câmpul vizual. Ori pleca locomotiva singură și după o perioadă se întorcea cu niscaiva vagoane pe care uneori le trăgea, alteori le împingea, ori pleca o garnitură întreagă și se întorcea locomotiva singură. De obicei tracta doar vagoane-cisternă (într-un număr care varia de la 1 la 5-6), dar câteodată mai avea adăugat și un vagon de marfă acoperit, acel model maro-vișiniu foarte comun. Era ceva inedit la început, dar, ce-i drept, cu timpul nu mai săream la auzul fiecărui fluier.
Alt aspect interesant al acelei căi ferate industriale constă în faptul că parcurgea, imediat după ieșirea din spațiul întreprinderii, o porțiune de vreo 200 de metri pur și simplu pe una din benzile de mers ale străzii Hărmanului – banda 1 a sensului spre centru – pe lângă spațiul verde care o separa de trotuar (vezi galeria de la finalul articolului). Îmi aduc aminte vag de una sau două ocazii în care eram în mașină și depășeam trenul pe banda a doua. Linia continua printr-o zonă înierbată din apropierea intersecției cu bulevardul Gării, pe ale cărui șase benzi le traversa ulterior și se pierdea într-o zonă unde calea ferată nu mai era ceva atât de deosebit.
Linia a fost scoasă atunci când Rafinăria a fost închisă. La depozitul Lubrifin din apropiere de Cristian există o locomotivă identică celei care se plimba pe Hărmanului și presupun că de fapt este una și aceeași. Doar o lampă de semnalizare cu lumină galbenă intermitentă a mai rămas pe unul din stâlpii electrici din apropierea traversării la nivel (vezi galeria). Din câte știu eu, aceea este ultima lampă de semafor de tipul celor mari, care au existat în anii ’90 în Brașov. Exista câte o lampă pe fiecare sens și presupun că erau comandate din interiorul întreprinderii.
Atelierul de zonă
Este ultima rămășiță a ansamblului vechii gări CFR Brașov, care ocupa o mare parte din suprafața delimitată de strada Hărmanului, bulevardul Gării și bulevardul Victoriei. A fost funcțional până recent. Nici acesta nu mi-a fost străin, pentru că, după episodul „Petuniei”, ai mei s-au mutat pe strada Ștefan Mironescu (cunoscută mai ales după denumirea veche de „Aleea Crângului”). De la geamurile noii locuințe se putea vedea foarte bine în interiorul curții atelierului. Bănuiesc că nu aici se derula greul activității de întreținere/reparație a vehiculelor feroviare din Brașov, dar înăuntru se aflau totuși în permanență vagoane, unele mai pricăjite, altele – puține la număr – mai arătoase. Tot timpul era activitate, se auzeau bufnete de tampoane și sirene de locomotivă.
Legătura dintre atelier și restul rețelei de cale ferată se făcea printr-o trecere la nivel cu bulevardul Gării, undeva în apropierea Sălii Sporturilor, nu departe de linia despre care am vorbit la paragraful precedent. Aici apărea un alt tip de contrast, linia trecând printre blocuri. Îmi amintesc că imediat lângă poarta atelierului era un bătător de covoare, nu departe de pârghia unui macaz.
Racordul a fost desființat în 2007, la fel ca și cel cu Rafinăria. Astăzi atelierul este în părăsire și probabil că terenul va intra pe mâna dezvoltatorilor imobiliari.
În Bartolomeu
În această zonă găseam pe vremuri un racord care deservea fostul Fartec. Racordul se desprindea din magistrala 200 undeva în dreptul intersecției dintre străzile Stadionului și Avram Iancu, traversa strada Stadionului, continua pe o distanță scurtă prin spațiul verde care mărginea strada Mihai Viteazul (această zonă este acum ocupată de stația liniilor de autobuz 12 și 22, de intrarea în Autogara 2 și de mica stație Rompetrol), după care o traversa și pe aceasta și intra în incinta fabricii prin spatele Stadionului Tineretului.
Tot în Bartolomeu exista o linie care deservea fabrica Romradiatoare și depozitele aflate în zona Cărămidăriei-Bazaltului, în zona unde astăzi se află Eliana Mall și Brintex. Acesta era de fapt traseul inițial al magistralei 203 Brașov-Zărnești. După modificarea acestuia pe sub podul de pe Calea Făgărașului, linia despre care vorbeam a avut doar caracter uzinal. Cel mai important punct de trecere la nivel a acestei căi era la intersecția cu strada Cărămidăriei, unde acum se află un sens giratoriu. Linia era deja ramificată, așa că în realitate se traversau vreo trei-patru căi. Zona pe care se afla această cale ferată este astăzi de nerecunoscut, doar un mic „ciot” al acesteia fiind folosit pentru manevre în apropierea barierei.
Zona Carpaților
De-a lungul străzii Carpaților exista – nu pe carosabil, ci dincolo de trotuar – o cale ferată industrială care ieșea din uzina Roman și ajungea până la fosta Temelia, ramificându-se pe parcurs către ICIM și Metrom. Trecerile la nivel erau pe strada Vasile Alecsandri (prima desființată, câteva șine mai erau vizibile până la cea mai recentă asfaltare), la intrarea în Colonia Metrom și pe Carpaților în dreptul Stadionului Metrom (se traversa linia către ICIM).
Concluzii
Aceste treceri la nivel nu au reprezentat niciodată un pericol după părerea mea. Vehiculele feroviare circulau cu viteze extrem de reduse și nu știu să se fi întâmplat vreun accident grav. Astăzi nu mai există nici una din aceste linii despre care am discutat, dar pe ici pe colo, ochiul atent poate găsi mici urme ale existenței acestora. Pe unele dintre ele le puteți vedea în câteva din fotografiile de la finalul articolului.
-
- Printre aceste două blocuri ieșea calea ferată de la ateliere
-
- Lampa de semnalizare uitată pe un stâlp al străzii Hărmanului
-
- Banda pe care circula trenul
-
- Pe aici traversa calea ferată trotuarul străzii Stadionului
-
- Un ciot de șină, rămășiță a căii ferate de la Fartec, pe trotuarul străzii Stadionului. Era să nu o observ. Am curățat-o cât de cât cu piciorul, dar o să repet fotografia, acum, că s-a mai topit zăpada.
-
- Vedeți crăpăturile paralele din asfalt, oblice față de direcția străzii? Pe acolo erau șinele care traversau strada Stadionului.
-
- Pe lângă acest gard circula trenul către Fartec.
Alte amintiri:
I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania
Imi place ideea, imi pare rau ca nu am transmis-o mai departe din timp.
Luana
Andrei
