Mă gândeam în ultimul timp că pe acest blog am pedalat cu preponderență pe zona orașului vechi, adică pe aceea recunoscută ca fiind turistică prin excelență. Și totuși, viața de brașovean nu se desfășoară doar în acest areal totuși restrâns raportat la suprafața întregului oraș, mărită substanțial în ultimii ani. Există locuri care își spun povestea ascultată de mult mai puțini, fie ea scrisă în anii comunismului. Am tot chibzuit asupra cărui spațiu din afara celui acceptat ca fiind „centru” să mă aplec pentru a-i consacra câteva rânduri. După o deliberare mai mult sau mai puțin justă, am ales bulevardul Victoriei, una din cele doar zece străzi brașovene cu rang de bulevard.
În primul rând, am observat că Victoriei este una din cele mai drepte străzi din oraș. Construit pentru a evoca victoria socialismului (asupra poporului, cum îi place lui tata să zică), după cum îi spune și numele, bulevardul are un aer maiestuos accentuat în zilele însorite, cu multe spații verzi, trei benzi pe fiecare sens de circulație al părții carosabile cu rond de flori care separă sensurile și trotuar dublu pe una din părți (foto 17). Ochiul va sesiza imediat aliniamentul creat de această arteră cu clădirea gării și turnul fostei uzine Tractorul care până de curând avea sigla UTB în vârf.
Până în a doua jumătate a anilor ‘80, bulevardul Victoriei era mai lung decât în prezent. Asta deoarece înainte de acel moment organizarea urbanistică a zonei denumită acum „centrul civic” era mult diferită de cea actuală, fără semicercul descris de bulevardul Kogălniceanu. Astfel, Victoriei se prelungea până în zona unde – cu aproximație – se află astăzi parcarea din spatele sediului principal al BRD Brașov. Acolo, bulevardul Victoriei se intersecta cu strada Hărmanului, la rândul său mai lungă decât în prezent.
În paranteză fie spus, bulevardul 15 Noiembrie și strada Hărmanului constituiau un aliniament perfect, ceea ce poate fi observat în continuare, de exemplu pe Google Earth. Acum, dreapta este întreruptă de forma cvasi-circulară a parcului din centrul civic. Până la amenajarea parcării menționate mai sus, cu puțină atenție se puteau observa câteva borduri care alcătuiau capătul rondului de flori aflat odinioară pe axul bulevardului Victoriei, chiar în intersecția cu Hărmanului. Îmi pare rău că nu am avut inspirația să fac atunci câteva fotografii cu locul.
Pe bulevardul Victoriei putem întâlni câteva locuri cu nume adânc întipărite în conștiința brașoveanului. Aproape de gară, se află vechiul restaurant Rapid (foto 3), care și astăzi păstrează același aer proletar cu miros de mici proaspeți la grătar din vremurile când a fost creat probabil ca loc de alimentație pentru cei aflați în tranzit pe calea ferată. Numele „Rapid” nu e întâmplător. Pe cealaltă parte a străzii, tot în jumătatea apropiată de gară, se află blocul Dacia (foto 1 și 2). Nu cunosc exact originea denumirii, dar cert este că îmi amintesc numele scris pe un firmament deasupra blocului. Până în primul deceniu de după revoluție, la parterul unui bloc de pe această arteră funcționa galeria de artă „Victoria”. Însă unul din cele mai definitorii elemente constituente ale bulevardului Victoriei îl reprezintă blocurile cu mozaic de pe partea stângă cum vii dinspre gară (foto 4-10). Din păcate, ele sunt amenințate de moda izolărilor termice, iar unul din ele (primul dinspre gară) a fost deja sacrificat. Păcat, de asemenea, că fiecare din cele șase mozaicuri rămase vine pachet cu câte un grafitti, marcă a unei pretinse forme de cultură, de fapt teribilsme gratuite.
Parcurgând bulevardul de la un capăt la celălalt se observă că aici s-a manifestat un interes evident către amenajarea în detaliu a unui spațiu urbanistic, începând cu spațiile verzi pe care le menționam în primul paragraf, trecând prin locurile amenajate pentru bănci (foto 11, 12), scările de acces către clădirile și străzile adiacente (foto 14, 15) și încheind cu gurile de ventilație (cred că asta sunt) (foto 16).
Privind zona de sus, se poate vedea că bulevardul Victoriei a creat o ruptură în liniile generale ale geometriei străzilor și clădirilor preexistente. În foto 19, care reprezintă o captură din Google Earth, se observă că orientarea blocurilor nou-construite (marcate de mine cu galben), la fel ca și direcția bulevardului (cu roșu) nu coincid cu nimic din împrejurimi. De la nivelul străzii, acest lucru nu se observă pentru că înălțimea blocurilor de pe Victoriei o depășeșete pe cea a blocurilor mai vechi cu acoperiș de țiglă și, cu atât mai mult, pe cea a caselor. Totuși, un intrus în arhitectura bulevardului apare undeva la jumătatea sa. Blocul din foto 18, indicat cu săgeată albastră în foto 19, este o rămășiță a perioadei ante-Victoriei, când aparținea de ansamblul de construcții care deservea fostul nod feroviar Brașov. Se observă orientarea oblică față de restul blocurilor – dată de direcția vechii căi ferate care venea dinspre strada Hărmanului – și asemănarea cu unele blocuri aflate în spatele pieței Dacia.
Cam asta despre bulevardul Victoriei, despre care s-ar putea spune printr-un clișeu, dacă transportul feroviar ar fi mai utilizat în România, că reprezintă poarta de intrare în oraș.
-
- (1)
-
- (2)
-
- (3)
-
- (4)
-
- (5)
-
- (6)
-
- (7)
-
- (8)
-
- (9)
-
- (10)
-
- (11)
-
- (12)
-
- (13)
-
- (14)
-
- (15)
-
- (16)
-
- (17)
-
- (18)
-
- (19)
Luana
21 April, 2010 at 05:27
Privind imaginea de pe G Earth am senzatia ca portiunea de Garii dintre Victoriei si 13 Dec are o sistematizare interesanta, asemanatoare cu Victoriei, cu mult spatiu verde intre blocuri
[Reply]
Andrei Reply:
April 21st, 2010 at 09:07
@Luana, Este, este. Se vede că și acolo a fost o sistematizare unitară. Privește, de exemplu, căile de acces către fiecare bloc.
[Reply]
Din Copilarie
21 April, 2010 at 13:56
aproape de fiecare data cand mergeam spre centru o luam pe bulevardul asta:)
[Reply]
Gruia
21 April, 2010 at 21:34
Bulevardul Victoriei, ca şi Bulevardul Gării de altfel, au fost prevăzute a se realiza ca artere noi de circulaţie, printr-un proiect de sistematizare din anul 1962, an în care s-a dat în funcţiune actuala gară. Într-adevar, el a fost gândit ca o poartă monumentală de intrare în oraş. Generozitatea de spaţii verzi, lăţimea carosabilului şi trotuarelor de care a avut parte nu se mai regăsesc la nici o altă arteră braşoveană.
În prima etapă (1962-1965), se realizase doar segmentul din Bulevardul Gării ce uneşte gara cu Strada 13 Decembrie, absolut necesar (arhitecţi Alexandru Tomescu, Rudolf Schiell, Dan Cristescu). Acesta a reprezentat singura legătură cu gara timp de şase ani. Blocurile au fost dispuse astfel încât, de la peroanele şi din piaţa gării, să fie vizibilă favorabil desfăşurarea peisajului muntos din fundal.
Apoi (1966-1971), au urmat primele blocuri din zona gării vechi, înconjurând fosila (înca vie până acum doi ani) a Atelierelor CFR. Aşa a dispărut atunci fosta piaţă a gării vechi, dar şi spaţiul ce rămăsese liber în urma demontării şinelor. Totusi, cea mai mare parte a clădirilor CFR au supravieţuit în acea perioadă, inclusiv ansamblul gării, dar având destinaţia schimbată. La sfârşitul anului 1971, s-au realizat străpungerile Bulevardului Gării şi a Străzii Alexandru Vlahuţă până la Strada Hărmanului.
Între timp, a început din 1966 şi conturarea viitorului Bulevard al Victoriei. Construcţiile s-au proiectat sub coordonarea reputatului arhitect Nicolae Niculin (1929-1996), inclusiv designul celor şapte mozaicuri monumentale. Primele realizate au fost blocurile de la nr. 3, 5 şi 7 şi cele de la nr. 13 şi 15. Între acestea au rămas mult timp câteva hale ce aparţineau Atelierelor CFR.
În anul 1968, s-a deschis circulaţia pe Bulevardul Victoriei, acesta fiind trasat rectiliniu nu numai în plan orizontal, dar şi în profil longitudinal, în ciuda “cocoaşei” ce o făcea iniţial terenul în dreptul fostelor terasamente. A fost un efort deosebit, dar meritat. Observaţi cum bordura drumului, dar şi cele şapte clădiri identice de pe latura estică sunt perfect “trase la aţă”, deşi s-au construit pe rând, în mai mulţi ani.
În anul 1969, s-a terminat blocul “Dacia”, care a reprezentat mult timp o mare atracţie comercială pentru braşovenii din toate cartierele. Au urmat apoi, pe rând, până în 1973, celelalte blocuri de pe partea vestică. Strada Crişana fusese iniţial mai lungă, ajungând până la poarta Atelierelor CFR. Din ea au rămas adiacent cele patru blocuri din anii ‘50 şi clădirea fostei centrale telefonice CFR (realizată imediat după război), ieşită din aliniamentul general. Aceasta era un “obiectiv special” greu de mutat, neputându-se pune atunci problema demolării ei imediate.
În perioada 1968-1989, bulevardul ajungea până la Str. Hărmanului şi planurile urbanistice prevedeau nu numai păstrarea lungimii sale dar chiar prelungirea către Hidromecanica. Din păcate, un proiect din 1987 a permis blocarea sa la limita inelului de ocolire a zonei, sub motivul creării unei pieţe de adunări populare ceauşiste cât mai ample…
În perioada 1977-1981, au avut loc îndesiri ale blocurilor din tot Cartierul Gării, atunci dispărând şi majoritatea vechilor clădiri ale CFR. Între anii 1981-1984, au apărut cele patru blocuri înalte de pe inel, iar între 1983-1988 s-a lărgit şi reconstruit cu blocuri Strada Toamnei.
Astăzi, axul monumental al bulevardului generos de odinioară se încheie penibil într-o intrare de garaj, o parcare improvizată şi un maidan. Dar nici genul de oameni care populau braşovul în anii ‘60 nu prea mai există, deci nu putem avea alte pretenţii.
Sper că nu am abuzat de răbdarea dumneavoastră…
[Reply]
Andrei Reply:
April 21st, 2010 at 23:51
@Gruia, Nu vă temeți, nu ne plicitism. Chiar discutam recent cu cineva că prima condiție necesară pentru a îți cunoaște bine orașul este de a fi petrecut măcar 3-4 decenii în el, condiție pe care noi nu o îndeplinim.
[Reply]
Gruia
22 April, 2010 at 13:43
În primul rând, doresc să aduc o corectură absolut necesară la cele scrise anterior. La al doilea alineat, prenumele corect al arhitectului Tomescu este Adrian, şi nu Alexandru, aşa cum din greşeală am tastat. Mea Culpa.
Am avut ocazia să cunosc “pe viu” unele aspecte din istoria recentă a Braşovului. Sigur că da, pentru orice cunoaştere este necesar şi un răgaz de timp. Apariţia Bulevardului Victoriei este legată de unele dintre cele mai frumoase amintiri proprii. Dar, peste toate, era într-o epocă în care lucrurile erau posibil de a fi făcute bine, de calitate. Nu mai este cazul astăzi, dar cred că e util de ştiut de unde am plecat şi prin ce am trecut – poate unii veţi trăi şi vremuri mai normale şi veţi putea avea un punct de referinţă.
Vă propun o mică provocare. Priviţi cum arată astăzi, la 42-44 de ani de la montare, bordurile (da, bordurile) vechi ale acestui bulevard. Au fost realizate cu bani foarte puţini, pe plan local, din beton mozaicat de ciment alb, turnat în tipare şi lustruit. Cunoaşterea şi respectarea tehnologiei, responsabilitatea utilizării banului public şi corectitudinea celor implicaţi au dus la un astfel de rezultat. Nu se ajunsese încă atunci la furtişagul şi miserupismul generalizat. Dacă cineva reuşeşte să repete această performanţă astăzi şi aici, mă ofer să montez cu mâinile proprii bordurile respective, undeva pe o lungime de 1 km, lungime apropiată de cea care trebuia să o aibă în final Bulevardul Victoriei.
Priviţi, chiar şi numai de la nivelul bordurii, lumea anilor ‘60. Veţi înţelege mai bine siluirea la care este supusă această ţară, de aproape patru decenii încoace, şi etapele decăderii ei accelerate.
[Reply]
Andrei Reply:
April 22nd, 2010 at 21:54
@Gruia, De multă vreme am observat și eu bordurile acelea deschise la culoare, de forme și dimensiuni unitare, prin comparație cu cele cenușii și butucănoase din zilele noastre. Și mie îmi dau senzația de distincție și eleganță. De multe ori mă tenta să scriu despre ele, dar am considerat că este totuși unul din gândurile care trebuie să rămână pentru mine. Lumea ar fi zis probabil că am luat-o razna dacă scriu despre borduri pe blog și mă temeam că nu aș fi avut abilitatea de a îmi transmite corect mesajul. Acum, dacă dumneavoastră ați adus vorba, mi-am dat drumul la idee.
Borduri din aceeași serie mai pot fi încă găsite în multe locuri, de obicei prin cele ocolite de „binefacerile” sistematizării. Acum îmi vine în minte strada Pe Tocile, în capătul său dinspre Piața Unirii. Sigur mai există și în alte locuri, dar acum nu îmi amintesc nici unul în particular.
[Reply]
Gruia Reply:
April 23rd, 2010 at 03:22
@Andrei,
Au existat unele asemănătoare în trecut în multe locuri, de exemplu pe Bulevardul Gării, Bulevardul Eroilor, 15 Noiembrie, 13 Decembrie şi chiar pe străzi secundare modernizate până în 1972. Când au fost scoase, pentru refacerea infrastructurii drumurilor, probabil au fost lovite de excavator şi distruse iar resturile de mortar nu aveau cum să mai fie curăţate de pe ele. În locul lor au început să apară borduri refolosibile, din bazalt fasonat, grosiere dar încă acceptabile – zic eu. De la sfârşitul anilor ‘80, şi acestea au fost însă înlocuite cu calupuri nesortate, de dimensiuni inegale, în general prea mici pentru a fi folosite la borduri şi prea mari pentru pavare. De fapt sunt rebuturi de la carieră, care nu pot fi exportate, sau resturi din foste pavimente dezafectate. Mai recent au apărut şi altele din beton simplu, cu muchii tăioase şi de calitate slabă.
Bordurile albe de pe Bulevardul Victoriei au fost însă un fel de “comandă specială”, fiind peste nivelul calitativ al celorlalte şi vizibil mai late. Se diferenţiau printr-un mozaic cu agregate mai mari, atent selectate pentru a da un aspect decorativ, dovedindu-se şi mult mai rezistente.
[Reply]
Catalin
23 April, 2010 at 23:15
Super documentat articolul. Eu unul am aflat o gramada de chestii pe care nu le stiam! E drept, poate si din cauza ca-s brasovean doar de vreo 10 ani. :)
[Reply]
clau p
27 April, 2010 at 15:48
blocul Dacia a avut la parter magazinul cu acelasi nume – unul dintre cele mai mari magazine universale din oras, care dupa 89 a fost privatizat, impartit, reimpartit, vandut samd. la Galeriile Victoria am fost facuti pionieri – era o chestie foarte fancy sa primesti tresele acolo… iar la Rapid, indiferent cat de nasol arata restaurantul sunt cei mai buni mici din oras care miros la fel de apetisant ca pe vremea cand mergeam in cls. I la sc. 19… si sunt ok, pentru ca au vanzare nonstop.
[Reply]
Daniel
1 July, 2010 at 10:58
Tema foarte interesanta, si comentariile de asemenea. Daca stie cineva in ce an a fost construita Sala Sporturilor, blocul de garsoniere cu 13 etaje de pe Garii si blocurile din fata Salii Sporturilor?
[Reply]
Gruia Reply:
July 5th, 2010 at 19:48
@Daniel,
Sala Sporturilor: 1972-73
Bazinul Olimpic: 1975-76
Bloc garsoniere B-dul Garii nr. 20 (care avea cândva cofetărie-belvedere pe terasa de la etajul XIII, cu lift special pentru clienţi): 1965-66
Blocurile din faţa Sălii Sporturilor:
- prima etapă (cele de 4 etaje): 1964-1972;
- “îndesirea” cu blocurile de 10 etaje: 1979-1982
[Reply]