Trenulețeeeee!

Când eram mic credeam că sunt jucării. Mai târziu am aflat că nu sunt simple miniaturi cu un design oarecare, ci  reproduceri fidele la scară după modele de vehicule feroviare aflate la un moment dat în producție. Și mai recent am realizat că detaliile machetei pot ajunge la un nivel care cere o minuțiozitate și o răbdare greu de imaginat.

trenulete (13)Acestea fiind spuse, nu pot să mă hotărăsc dacă expoziția „Colecții și colecționari” care a avut loc în weekend-ul 12-13 septembrie la Centrul Cultural Reduta a fost o expoziție de jucării, de bijuterii inginerești sau de obiecte de colecție. La fața locului puteai vedea reprezentanți miniaturizați ai cam tuturor tipurilor de vagoane de persoane și locomotive care circulă pe căile ferate de la noi (în special) și de pretutindeni în scheme de culori de ieri și de azi. Printre ele, clasica locomotivă gri produsă la Electroputere după licență elvețiană, vagoane de inter-city, Siemens-ul Desiro (cunoscut popular drept „Săgeata Albastră”). Dintre cele străine, ar fi demne de menționat câteva garnituri în schema originală de culori DB și OBB, un tramvai Tatra și o Skoda Fabia WRC dintr-o dioramă cu temă colaterală, „Raliul”.

Două lucruri am avut de învățat cu siguranță. Primul, că un vagon jegos de accelerat poate deveni o operă de artă atunci când iese din mâna unui constructor de machete. Al doilea, că pentru realizarea unei diorame spectaculoase, mini-vehiculele sunt doar o mică parte din totalitatea de componenete utilizate. În afară de acestea, e nevoie de o cantitate mare de elemente de decor, începând de la gări, bariere, poduri și până la stâne, berbeci care se împung sau berării nemțești cu mese lungi de lemn.

Amploarea unui exponat precum cele care au fost la Reduta te face să înțelegi că aceste jucării pentru oameni mari și mici necesită investiții de timp, spațiu, răbdare și bani. Altfel, vei avea poate doar o locomotivă cu două vagoane într-o vitrină. Poate odată voi avea și eu deschidere pentru așa ceva. Poate atunci când voi fi suficient de mare ca să mă joc.

Linkuri:
Forumul pasionaților de trenuri și trenulețe din România
Centrul Cultural Reduta