Când au agățat cele șase litere pe Tâmpa m-am întrebat: la ce bun? E aproape ca pe vremuri, când au scris STALIN cu brazi printre foioase pe un întreg versant al Tâmpei. Acum nici nu s-au sinchisit să-i pună virgulă lui Ș. Dacă te uiți mai jos, în labirint, orice stradă are numele afișat de zeci de ori de-a lungul ei. De te rătăcești, e lucru cu folos. Arunci un ochi pe o tăbliță și afli unde ești. Așa am înțeles la ce e bun să scrii BRASOV deasupra urbei. Pentru cine nu știe în ce oraș a nimerit.

Cu textulețul acesta particip la Concursul de Proză Arhiscurtă organizat de Trilema, despre care am aflat prin intermediul textului înscris de Alpha.

Industriașul Friedrich Czell deținea la începutul secolului XX trei case alăturate pe Șirul Inului (latura Pieții Sfatului pe care actualmente se desfășoară traficul rutier). Să spunem că principalul business (sau geșeft, ca să fim în ton cu influențele lingvistice ale acelor vremuri) al lui Czell era fabrica de malț și bere din Dârste, precursoarea Aurorei din zilele mai recente. Și pentru că a putut, Czell a demolat cele trei case pe care le deținea în buricul târgului și a construit la 1904 Palatul Czell, o clădire impunătoare care se remarcă prin dimenisuni și impozanță.

Spuneți-mi  mie ce mahăr local din zilele noastre are puterea și mijloacele să își înalțe palat în Piața Sfatului. Și care dintre ei ar fi în stare, dacă ar avea posibilitatea, să și-l ridice cu atât de mult gust și respect pentru stilul dominant al zonei?

Concluzia? Pe lângă faptul că orice baronaș din zilele noastre i-ar invidia pentru „fița” de a-și fi ridicat palat în miezul cetății, baronii de acum un secol își iubeau orașul și aveau tot dinadinsul să lase ceva valoros pentru urbea în care au trăit vremelnic sau o viață întreagă. Palatul Czell este una din cele mai bune dovezi.

Astăzi, Palatul Czell se află în Piața Sfatului la numărul 26. Adăpostește sediul Băncii Naționale a României, o filială BancPost și o farmacie.

Pe multe dintre cele găsite în această perioadă le văd zi de zi, dar doar printr-o scurtă oprire mentală asupra lor reușeam să le pătrund cu adevărat spiritul. Probabil că mulțimile care patrulează zi de zi pe străzile orașului nu au nici acest moment liber, de a conștientiza povestea pe care o spune orașul prin micile sale detalii.

Recunosc că ideea acestui micro-demers mi-a venit la scurt timp după ce am scris despre felinarele din Piața Sfatului. Nu am pretenția că selecția din acest post este exhaustivă și reprezentativă. Prezint exact ceea ce mi-a ieșit în față în acest răstimp. Majoritatea vechiturilor găsite sunt în centrul orașului. Probabil că explorarea unei arii mai largi m-ar ajuta să găsesc și altele, mai interesante și mai variate. De aceea, intenția mea este de a lăsa deschis subiectul și de a reveni în viitor cu completări. Până atunci, iată colecția mea de vechituri, așa cum arată ea astăzi:

1. Indicatoare cu numele străzilor. Există în oraș un tip de plăcuțe indicatoare anterioare cunoscutului dreptunghi albastru de tablă cu scris alb. Căutându-le, am fost surprins să observ că încă mai sunt pe poziții un număr foarte mare din acest tip. Iată în continuare doar câteva dintre acestea. A se observa cele două variațiuni: una prinsă pe fața mare a paralelipipedului (prima), alta prinsă de capătul acestuia(ultimele două).

2. Plăci indicatoare pentru monumente. Este un model familiar mie de când mă știu: această tablă decupată în formă de scut. Cele mai multe sunt acoperite pe alocuri de rugină, la fel ca cel din imagine. În fotografie, placa de la Casa Memorială Johannes Honterus de pe strada Nicolae Bălcescu.

3. Plăcuțe ale imobilelor asigurate. Sunt niște tăblițe cvasi-pătrate despre care cred că datează din antebelic și interbelic și care par să fi avut rolul de a atesta faptul că respectiva clădire era asigurată la una sau alta dintre companii. Nu mi se pare exclus să fi avut și menire publicitară. Câteva dintre ele:

4. Mini-toboganul din parcul Titulescu. Se vrea a fi un delfin, zic eu. Ăsta ar merge și la secțiunea de amintiri, pentru că și eu mi-am trăit părticele din copilărie pe el. E micuț rău de tot, așa că nu poți să-l folosești prea mult timp. Nu de alta, dar crești și distanța dintre start și sosire devine rapid foarte mică. Acum îl sar dintr-un pas. Una peste alta, garantez pentru cel puțin 20 de ani de viață ai numitului tobogan, timp în care multe bănci și obiecte de mobilier al locurilor de joacă au venit și au plecat în/din parcul Titulescu.

5. Ceasul de la Teatrul Dramatic. De fapt, ceas nu mai e demult, de când au dispărut cele patru cadrane. Astăzi mai are doar rol de suport pentru afișe ale spectacolelor de la Teatrul Dramatic, instituție ale cărei inițiale la are afișate pe fiecare latură.

6. În Piața Sfatului. Am găsit două însemne vechi care marcau spații comerciale a căror destinație s-a schimbat între timp. Ambele sunt pe latura nordică a Pieței (cea cu KFC-ul) și sunt chiar foarte apropiate între ele. În prima fotografie se poate vedea firma unei bijuterii; actualmente, în spațiul respectiv se află o farmacie. În a doua fotografie apare firma unei foste ceasornicării.

7. Banca Generală de Credite. Se pare că avea sediul sau poate doar o filială pe Mureșenilor, în locul unde a funcționat CEC-ul. Înscrisul din imagine a ieșit la iveală tocmai după ce placa cu sigla CEC-ului a fost înlăturată.

8. Mesaj electoral de epocă. Îl consider piesa de rezistență a colecției mele de vechituri. Este vorba de două inscripții cu vopsea roșie pe partea inferioară a fațadei imobilului de pe strada 15 noiembrie, numărul 25. După ce am realizat fotografiile de mai jos, am descoperit textul din prima imagine pe altă casă, situată pe partea cealaltă a străzii. Aici ultimul rând al mesajului este aproape înghițit de straturile succesive de asfalt care au fost așternute pe trotuar.

„VOTÂND CANDIDAȚII(-TUL?) FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE VEȚI VOTA PENTRU PLANUL MĂREȚ DE ELECTRIFICARE”

„TRĂIASCĂ VICTORIA ÎN ALEGERI A FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE”

În acea perioadă în care estetica orașului era un principiu de cinste, micul palat se învecina, pe partea dreaptă cum privim noi în fotografie, cu o altă vilă superbă – vila Schuller – care avea o mică grădină  la intrare, fațada fiind puțin mai retrasă de la frontul stradal. În stânga, dincolo de o grădină de vară cu care se învecina direct, se afla impozanta vilă a inginerului Kertsch. Văzut în imagini de epocă – cum sunt cele din partea de jos a site-ului Muzeului de Artă – ansamblul pare o încântare.

Timpurile s-au schimbat, de atunci au trecut două războaie și un regim dictatorial. Iată la ce am ajuns azi:

Bietul palat este sufocat de doi mastodonți paralelipipdici cenușii, moștenire din Epoca de Aur. Vila Kertsch a fost distrusă în război, iar pe locul ei a crescut un alt cenușiu cu pretenții estetice, pe numele său Modarom (nu se vede în imagine), și un hotel comunistoid după un proiect standard al vremurilor. De partea cealaltă, un fel de palat al telefoanelor pe locul cochetei vile Schuller. În prezent acesta este mai mult în părăsire, de când cu desființarea centralei analogice pe care o găzduia, are o curte jalnică în spate pe care cu mare efort ți-o imaginezi ca fiind locul frumos de odinioară. Nu-l dărâmăm?

Doar grădina de vară a mai rămas sub o anumită formă, însă din terasa de la stradă de pe vremuri s-a transformat într-o bombă (boemă, ar zice unii), adăpost pentru beții mizere, undeva în spatele Muzeului. Pentru curioși, intrarea se face prin spațiul îngust dintre Muzeu și hotel.

Si daca va intrebati cum arata “doi magari bloggeri in ceatza” Iata:

Un foșnet violent prin frunze urmat de un pocnet surd pe asfalt, unul înfundat pe iarbă sau unul stringent în creștet. Cam asta îmi este dat să aud de nenumărate ori în aceste zile trecând pe Șirul Livezii (din fericire sunetele stringente au lipsit până acum, deci pot doar să presupun că sunt așa în realitate). După ce mica prăbușire încetează rămâne o frumusețe de castană lucioasă și proaspătă, eventual pe jumătate sau pe de-a-ntregul prinsă în coaja aceea verde și țepoasă. Pe vremuri le luam acasă pe cele mai frumoase, neapărat proaspăt căzute și le țineam până crăpau de uscăciune. Cu timpul am devenit mai grăbit și n-am mai adus acasă, dar azi m-am oprit să le fac câteva fotografii, fiindcă m-am gândit că e păcat să rămână momentul neimortalizat.

Deci, bucurați-vă de castane pe Șirul Livezii, aleea de sub Tâmpa, în parcul Gheorghe Dima (de lângă colegiul „Andrei Șaguna”), pe strada Castanilor (evident) sau pe unde mai găsiți.

Îmi pare rău că nu am reușit încă să găsesc pe netul ăsta mare vreo fotografie care să surprindă vechile felinare prinse pe sol, în așa fel încât să îi lămuresc pe cei care nu au imaginea lor. M-aș simți tare recunoscător și norocos dacă cineva mi-ar arăta și mie o astfel de fotografie. Mulțumesc anticipat, deși cred că șansele sunt mici.