Oarecum în legătură cu articolul „Din parc culese”, mai exact cu discuția din comentarii.
Mai întâi am remarcat acești copaci din parcul cu cimitirul eroilor Revoluției din 1989, cel de lângă Poștă. Ceva nu mi s-a părut în regulă. Prea sunt crescuți pe aleea de asfalt, nu-i așa?

Buuuun. Într-o altă zi am observat absolut întâmplător două aliniamente paralele de copaci din care fac parte și cei doi de mai sus, aliniamente care nu delimitează nici o alee existentă în prezent. Mai mult de atât, culoarul format de cele două șiruri este plasat perfect în prelungirea străzii Republicii, după cum am încercat să arăt în următoarele fotografii. Păcat că panoul acela publicitar cam obturează bună parte din peisaj, dar sper să vă puteți face o idee. Mda, e cam trist că am sesizat această geometrie la mai bine de două decenii de viețuit prin acest oraș, nu?



Deja toate indiciile mă făceau să cred că aici a existat la un moment dat o altă geometrie a parcului și a aleilor sale, ceea ce până la urmă mi-a fost confirmat de Gruia prin comentariile la articolul despre care vă vorbeam. Concluzia: nu au crescut copacii în mijlocul aleii, ci aleia a crescut în jurul copacilor.
E interesant ce surprize îți poate oferi o privire mai atentă asupra locurilor pe care le frecventezi aproape zilnic și e fascinant cât de la îndemână ne sunt unele dovezi (mărunte) ale vremurilor trecute.


Gruia
18 May, 2010 at 16:11
Alte dovezi ale existenţei acelei alei (şi nu numai) le puteţi găsi în frumoasa expoziţie deschisă recent la Muzeul de Artă (Bd. Eroilor nr. 21).
http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare
În panorama fotografică din şapte bucăţi, realizată de Leopold Adler în anul 1876, veţi putea vedea aleea, copacii ce o străjuiau la vremea respectivă, gărduleţul ce o separa de canalul cu apă ce venea dinspre Strada Porţii (Republicii de azi). Mai puteţi vedea şi aleea actuală dintre Poştă şi Parc (fostă parte din Str. Iuliu Maniu), aleea actuală dintre Poştă şi Primărie, dar şi încă un drum ce tăia în diagonală terenul actualului Parc Titulescu. Între toate acestea nu existau încă nici un fel de construcţii, terenurile dintre ele fiind de fapt rezultate prin astuparea cu umplutură a gropilor celor trei foste lacuri, ce făceau parte din “glacies”-ul ansamblului de fortificaţii. Fotografia este anterioară primei amenajări a parcului de lângă Poştă, dar se vede şirul de arbori ai Promenadei amenajate în paralel cu traseul fostelor ziduri, în prima variantă a acesteia.
Enjoy it.
[Reply]
RiviOnze
19 May, 2010 at 01:17
asta trebuie sa o vad cu ochii mei. pozele pot fi trucate, e prea tare faza :D
[Reply]
neK
23 May, 2010 at 02:35
Interesant… chiar nu am observat asta
[Reply]
Bloguri si editoriale Brasov, marti 1 iunie | Metropola-Brasov.ro
1 June, 2010 at 14:31
[...] O aliniere interesantă Mai întâi am remarcat acești copaci din parcul cu cimitirul eroilor Revoluției din 1989, cel de lângă Poștă. Ceva nu mi s-a părut în regulă. Prea sunt crescuți pe aleea de asfalt, nu-i așa? Continuarea aici, subtampa.eu Blog Numa’ despre mine! Sunt obosită. Pă bune…. Mi-e dor de vremurile trecute. Serios. Când într-un clipit de ochi vizualizam toată esenţa fericirii mele. Când un zâmbet nu ascundea nimic şi eram transparentă. Când cerul părea mai albastru şi clar privit prin mine. Pe bune! Continuarea aici, Dreea Blog Sfânta De la americani: O femeie din America susţine că a rămas însărcinată după ce a urmărit un film porno în varianta 3D. Se pare că soţul femeii se afla în Irak, unde lucrează ca militar, atunci când nevasta lui a rămas însărcinată. Cea mai mare nelămurire a femeii este că a născut un băieţel de culoare, cu toate că părinţii sunt albi. Continuarea aici, Victor Blog Isteria cristalelor Swarovski. Cum distingi autenticul de fals? De ceva vreme ma irita o problema aparent inofensiva: cristalele Swarovski. De ce ma enerveaza? Pentru ca din dorinta noastra a romanilor de a epata, faza cu cristalele Swarovski se dovedeste de cele mai multe ori o mare inselatorie. Continuarea aici, Moda cu stil! In stil feminin Blog [...]
Metropola-Brasov.ro
1 June, 2010 at 15:41
Foarte interesant. Cat de barbari putem sa fim. Fara logica, bun simt.
[Reply]
O aliniere interesantă, preluare subtampa.eu | Metropola-Brasov.ro
1 June, 2010 at 16:40
[...] subtampa.eu [...]