RSS
 

Bistro de l’Arte

16 Nov

Bistro De lArte piata EnescuCoborand din Piata Enescu pe partea dreapta, aproape de Weiss, vei vedea o cladire veche, austera, care isi apara intrarea cu o usa de lemn masiva de pe vremuri flancata de doua geamuri mici protejate cu bare metalice. “Vitrina” singura ofera trecatorului ocazia de a arunca o privire asupra atmosferei din interior: mese rotunde, intime, ascunse printre bolte, o lumina difuza si… liniste. Sus, un semn pe care scrie Bistro de l’Arte.

Atmosfera, arta si compania

Intrand, vei fi surprins de interiorul atipic al bistroului. Trei bolte mari din caramida rosie impart spatiul in doua sectiuni simetrice, fiecare alcatuita din cate doua nivele. Mesele rotunde raspandite printre bolte, amplasate asa incat sa creeze un spatiu cat mai privat, se gasesc pe nivelul pavajului. De-a lungul laturilor mari mesele sunt ridicate pe doua piedestaluri lungi de lemn si au ca bonus canapele. Totusi, cea mai ravnita masa a fost dintotdeauna cea de la “vitrina”, in special vara cand geamul sta deschis.

Atmosfera obisnuita e placuta, linistita, neintruziva acustic sau vizual. Muzica se pianista in bistroaude ca un fundal relaxant care invita la discutie, iar peretii din Bistro ofera mereu noutati: picturi, desene, pasteluri ori fotografii carora li se alatura obiecte decorative mici asezate pe sectiuni scunde de zid, intre mese. In perioada aceasta (nov 2009) expozitia de tablouri e formata din pasteluri cu vaze cu flori si alte naturi statice, iar obiectele decorative sunt seturi de portelan cu cesti si ceainice pictate manual. De aici si partea “de l’Arte”, dar nu numai: vinerea seara puteti asculta muzica live la pian, iar ocazional au loc concerte si piese de teatru – caz in care trebuie sa va faceti rezervare, altfel nicio sansa la vreo masa libera.

De ceva timp observ ca Bistro atrage un anumit tip de clienti, de cele mai multe ori cu o varsta undeva pe la 30 de ani sau peste, atat romani cat si straini – nu turisti, ci persoane care locuiesc pentru o perioada mai lunga in Brasov. E un fel de selectie naturala, inclusiv prin faptul ca trebuie sa cauti localul, nu prea ai cum sa il alegi daca nu stii deja ca e acolo.

Meniul

Meniul nu e foarte bogat, oferta e mai degraba pentru micul dejun respectiv pentru gustari – preparatele sunt foarte bune si ies din tiparul regasit la multe alte localuri de prin centru . Noi am facut o pasiune pentru deserturile Cremeschnitte si Sacher torte. Feluri mai speciale sunt escargotul, paella, fondue-ul (atat cel cu carne cat si desertul “au chocolat”) si supele preparate intr-un fel aparte.

bistro de larte interiorBauturile in schimb sunt de toate pentru toti: de la sucuri si fresh-uri la vinuri cu preturi foarte bune, inclusiv la carafa si la pahar, sampanie, digestive, cognac-uri si multe altele pe care nu prea le cunosc :) Adaug specialitatile de cafea si o oferta larga de ceaiuri aromate, cocktailurile si minunatul Kir. Felurile de mancare si bauturile se schimba periodic si in functie de sezon, ele apar separat pe “meniul zilei”.

Legatura personala

Am o relatie mai speciala cu Bistro de l’Arte: am lucrat aici, pe o perioada scurta ce-i drept, acum vreo 4 ani. Atunci nu faceam diferenta intre localul asta si oricare altul din oras – la 17-18 ani nu prea aveam puncte de referinta. Stiu ca o buna perioada dupa ce am terminat lucrul nu prea mai calcam pe acolo. Relativ de curand am inteles locul si l-am redescoperit. E in fiecare seara la concurenta cu Cafeteca in alegerea noastra.

Bistro de l’Arte e situat in Piata Enescu la nr. 11 bis si e deschis luni-sambata de la 9 AM la 00, duminica de la 12 la 00.

Cu si despre Bistro:

Site oficial bistrodelarte.ro

Pagina publica de Facebook

 

Amintiri despre Brașov I: Troleibuze

13 Nov

Ne-am născut în Braşov şi, fără mari variaţii – Luana a stat un semestru la Copenhaga, iar eu nu am lipsit niciodată din oraş mai mult de 20 de zile consecutive -, ne-am purtat paşii vreme de 22 de ani şi ceva pe aici. Copilărie, adolescenţă, fel de fel de etape ne sunt invariabil legate de acest oraş, fiecare cu sacul ei de amintiri. Şi pentru că mizăm foarte mult pe caracterul personal şi subiectiv al blogului de faţă, m-am gândit să inaugurez o serie de articole intitulată „Amintiri din Braşov” in care să înşirăm în mod absolut aleatoriu mici bucăţele de Braşov adunate la fel de întâmplător din varii perioade de timp. Factorul declanşator al fiecărui episod va fi cel mai probabil memoria involuntară şi nepremeditată. Mici întâmplări semnificative, locuri frecventate cu obstinaţie, trasee urmate sute de zile în şir, anotimpuri, imagini rămase pe retină, din toate sper să construim un conglomerat eterogen care poate ne va face să înţelegem mai bine cum s-a construit Braşovul propriu al fiecăruia, un Braşov personal care probabil că este diferit pentru fiecare locuitor.

Primul episod:

Troleibuze

Este una din cele mai pregnante amintiri pe care o am despre Braşovul copilăriei, poate şi pentru că se întinde pe foarte mulţi ani şi nu se referă la un anumit punct, ci la oraş în totalitate. Îmi amintesc că erau foarte multe troleibuze, atât ca trasee cât şi ca vehicule. Nu pot să spun exact de ce m-a fascinat sistemul de transport electric. Poate pentru că erau nişte vehicule inedite în peisajul rutier, poate mi se părea interesantă geometria deosebit de ordonată pe care reţeaua de contact o desena deasupra străzilor, mult mai organziată decât restul cablurilor electrice aeriene, poate de vină e reţeaua pitorească din Şchei – astăzi dispărută – care purta mastodonţii de 17 metri pe străduţele înguste către capătul de linie din Pe Tocile şi apoi îi cobora în cetate prin deschiderea îngustă a Porţii Şchei. Cert e că am reţinut toate traseele la scurt timp după ce am învăţat să citesc, fără să îmi propun acest lucru în mod expres, la fel ca şi traseele autobuzelor şi al tramvaiului. Însă atenţie: obiectul fascinaţiei mele îl reprezentau prin excelenţă troleibuzele. Nu autobuzele, nu tramvaiele, nu altceva. Urmăream modificările de trasee, iar dacă apăreau la stradă noi achiziţii, le sesizam imediat. Îmi plăcea troleibuzul şi nu prea înţelegeam de ce unii îl huleau. Era silenţios, impunător, şerpuitor, special în felul său, mereu distins de restul participanţilor la trafic.

Mai aproape de zilele noastre am aflat că în anii cei mai fericiţi pentru transportul electric braşovean reţeaua noastră era una din cele mai dense din ţară, cu un număr de trasee comparabil cu Bucureştiul, cu un parc rulant ce trecea bine de 200 de vehicule şi cu câteva planuri de extindere pe masă. La momentul respectiv însă (şcoala primară, gimnaziul şi chiar câţiva ani înainte) nu aveam termenii de comparaţie şi mi se părea ceva obişnuit, ceva ce găseşti cu siguranţă în orice oraş. Abia din 2005, când transportul cu troleibuze a căzut in dizgraţie în Braşov, am realizat amploarea sistemului existent în anii ’90. Am început să caut informaţii despre modele de vehicule, tipuri de elemente de reţea, toate astea în timp ce segmente mari ale reţelei erau dezafectate, iar transportul diesel câştiga teren în faţa celui electric, ecologic.

Pot, aşadar, să vorbesc despre o amintire care se întinde pe 18 ani. Ce a urmat după 2005 a fost însă una din cele mai urâte perioade, în care transportul electric a devenit un mic crâmpei din ceea ce era. Cele două fire paralele au dispărut rând pe rând de pe mai multe străzi şi, partea pe care eu unul am regretat-o cel mai mult, din centrul vechi, din Şchei şi de pe strada Lungă. Acum avem o grămadă de pârâitoare turceşti care ne afumă aerul de munte. Cât despre recomandările UE privind transportul ecologic, ele nu contează nici cât o ceapă degerată în pseudostrategia de dezvoltarea locală.

Dar amintirea rămâne.

Organizaţia non-guvernamentală Transira sustine transportul electric. Am găsit nenumărate fotografii, informaţii, date statistice despre transportul public braşovean pe forumul acestei instituţii, unde thread-ul dedicat judeţului Braşov adună cel mai mare număr de postări după cele refritoare la capitală. Vă recomand cu căldură să îl vizitaţi în cazul în care doriţi să aflaţi mai multe date exacte (nu am vrut să încarc acest articol cu prea multe cifre şi nume proprii).

 
1 Comment

Posted in MetaBrasov

 

Biserica romano-catolică

04 Nov

Cred că am mai spus că îmi place să casc ochii în dreapta şi-n stânga atunci când merg pe stradă. Ei bine, azi am văzut o uşă deschisă. Era uşa bisericii romano-catolice „Sf. Petru şi Pavel” de pe strada Mureşenilor. Mi-am adus aminte că mai intrasem acolo şi vineri seara atras de aceeaşi uşă deschisă şi de un loc puţin cunoscut. Atunci era o slujbă în desfăşurare şi nu am vrut să deranjez, aşa că n-am intrat dincolo de al doilea rând de uşi, adică in naosul propriu-zis. Azi am trecut din nou pragul uşii de la stradă, cu gândul că poate nu se întâmplă nimic înăuntru şi că astfel aş putea să arunc şi eu o privire. Într-adevăr, nu se întâmpla nimic înăuntru. Partea proastă: acesta era motivul pentru care nici nu se putea intra.

Nu înţeleg de ce un monument precum biserica romano-catolică de pe Mureşenilor (pentru că este un monument, în afară de a fi un lăcaş de cult) nu este deschisă publicului larg (fie şi pe bani) în afara serviciilor religioase şi ale altor concerte care au loc ocazional acolo. Eu am tras cu ochiul de afară la interiorul relativ întunecat şi am descoperit câteva vitralii interesante, un decor aerisit şi rece specific lăcaşurilor catolice. Îmi pare rău că deocamdată nu am putut afla şi distinge mai multe. Ştiu însă sigur că acesta este genul de obiectiv care merită inclus în circuitul turistic al unui oraş, fie şi doar ca loc de adăpost în faţa tumultului străzii sau a arşiţei verii. Interesul pentru acest loc va veni de la sine odată cu trecerea pragului. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie.

 
 

NoMan’sLand-uri urbane și cum putem scăpa de ele

28 Oct

Sunt locurile mici cele care fac un oraş mare să fie un spaţiu prietenos. O piaţetă, o stradă, un colţ de intersecţie sunt lucruri pe care, din mers, le ai în câmpul vizual vreme de 10, 30 de secunde sau un minut. De ce însă nu ar putea deveni puncte în care să pierzi zeci de minute pentru că pur şi simplu îţi plac, pentru că spun ceva despre oraşul tău sau pentru că te identifici cu ele? Nu ai nevoie de o Piaţă a Sfatului pentru a crea un micro-climat urban prietenos. Oraşul este înţesat de locuri cu potenţial arhitectonic ridicat, dar care stau într-o stare de aşteptare nedefinită, abandonate, ignorate şi dezordonate. Cam asta este ideea care a stat la baza expoziţiei „Intervenţie în Spaţiul Public braşovean. NoMan’sLand-uri urbane”. Sau cel puţin asta am citit eu printre rânduri. Termenul de NoMan’sLand urban mi s-a părut interesant, extrem de sugestiv şi de bine ales pentru spaţiile pe care le desemnează.

Expoziţia cuprinde 20 de propuneri de amenajare a diferitelor astfel de spaţii urbane venite din partea unor arhitecţi sau studenţi la Arhitectură. Proiectele, mai mult sau mai puţin complexe, mai mult sau mai puţin realizabile, urmăresc să ofere soluţii pentru punerea în valoare a unor arii precum piaţeta de la intersecţia străzilor George Bariţiu şi Paul Richter, piaţeta transformatorului de pe strada Castelului, strada Johann Gott, strada Băilor, etc. Eu unul aş împărţi propunerile astfel:

-proiecte de complexitate redusă; îmbunătăţiri şi echilibrări arhitecturale ale unor mici spaţii care presupun efort şi resurse minime, dar care au şansa de a produce efecte spectaculoase. Fie că este vorba de igienizarea, iluminarea şi acoperirea legăturii îngustă dintre strada Nicolae Bălcescu şi strada Castelului, fie de plasarea câtorva bănci şi plantarea unor arbori pe strada Johann Gott, ideile mici şi orientate cătra practic sunt de multe ori cele mai apropiate de realizarea efectivă. Dacă se vrea.

-proiecte de complexitate ridicată, fezabile; mă gândesc aici la propunerea de amenajare a unui pietonal de-a lungul zidului de sus al cetăţii, pe partea interioară. Ar fi o alternativă la plimbarea pe sub Tâmpa şi ar pune în valoare un culoar inaccesibil în prezent, un adevărat NoMan’sLand. Alte exemple: diferite soluţii pentru strada Băilor sau pentru piaţeta transformatorului.

-proiecte de complexitate ridicată, futuriste; de fapt e unul singur, care, deşi spectaculos, va rămâne probabil la stadiul de idee o bucată bună de vreme. Este vorba de amenajarea unei esplanade de mari dimensiuni în perimetrul delimitat de Primărie, Poştă, Prefectură, corpul N al Universităţii, clăidrea Modarom şi parc. Nimic senzaţional până la mentionarea faptului că această suprafaţă ar trebui să fie la o cotă inferioară nivelului actual al străzii, iar bulevardul Eroilor să rămână suspendat pe piloni şi să primească un carosabil transparent. Restul vă las să-l vedeţi singuri. Dar şi dacă ar deveni realitate?… Cu menţiunea că aici nu vorbim despre un NoMan’sLand.

Trebuie să recunosc că nu toate propunerile mi-au mers la sufletul meu de braşovean; probabil e şi normal să fie aşa. Am observat că cel mai mare entuziasm mi l-au provocat chiar soluţiile simple, poate şi pentru că le văd cel mai aproape de a trece de planşa arhitectului şi de a deveni realităţi din peisajul braşovean. Pe deasupra, am constatat cu oarecare amărăciune că un laitmotiv regăsit în majoritatea pieselor expuse îl reprezintă problema traficului rutier. Pe unde îi trimitem să meargă cu maşina, unde îi parcăm, etc. Este păcat, pentru că zona vechiului Braşov a devenit mai mult a maşinilor decât a pietonilor, ceea ce nu e normal şi nici bine. Inima oraşului trebuie să rămână a oamenilor şi ar trebui să mai încetăm a face compromisuri în faţa celor patru roţi.

Expoziţia „Intervenţie în Spaţiul Public braşovean. NoMan’sLand-uri urbane” este la Poarta Ecaterina (bonus: am văzut poarta pe dinăuntru) până pe 5 noiembrie 2009 şi este organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita.

Programul de vizitare:
luni-joi 16:00-18:00;
vineri-duminică 11:00-17:00

Intrarea este liberă.
Mai multe detalii la faţa locului şi pe spatiulpublicbrasov.ro.

 

A venit frigul, ne putem plimba

24 Oct

Strada Republicii este din nou a trecătorilor. Astăzi, când am trecut dinspre Modarom spre Piața Sfatului, mi-am dat seama cât de plăcut e să mergi pe această promenadă fără să ai grija ocolirii teraselor care răsar primăvara în mijlocul ei. Vinerea trecută a fost cea mai mare ninsoare de până acum în această toamnă. Era 16 octombrie. Pe Republicii încă erau în picioare mai toate terasele, dar pe mese și pe scaune apucase să se prindă un strat de nămete. Interesantă imagine. Între timp cam toți patronii și-au cărăbănit în depozit mobilierul de afară (au mai rămas McDonald’s, La Republique, Mado, Uncle Jack și încă una de sus de tot căreia nu-i știu numele și nici nu mă interesează), iar Corso-ul a redevenit al celor care preferă să admire o Republicii aerisită.

Nu-mi place să o spun, dar terasele de acolo apar primăvara într-un mod neplăcut și invaziv în micro-peisajul urban al zonei. Nimic personal, nimic specific, doar anul acesta a primit toată lumea umbrelele cu „Brașov, probably the best city in the world”. Probably.

Acum mi-e mai mare dragul să umblu pe Republicii. Știu că nu trebuie să ocolesc trei-patru terase dacă mi se năzare să intru într-un magazin de pe partea cealaltă. Până la primăvară mă voi desfăta la fiecare trecere cu aerul curat al străzii și voi spera într-o Republicii cu terase mai integrate într-un sit urban de calitate. Poate ca Bălcescul sibian.

 
5 Comments

Posted in Pe afara

 
Page 10 of 12« First...89101112