Baronii locali nu s-au inventat ieri, alaltăieri

Industriașul Friedrich Czell deținea la începutul secolului XX trei case alăturate pe Șirul Inului (latura Pieții Sfatului pe care actualmente se desfășoară traficul rutier). Să spunem că principalul business (sau geșeft, ca să fim în ton cu influențele lingvistice ale acelor vremuri) al lui Czell era fabrica de malț și bere din Dârste, precursoarea Aurorei din zilele mai recente. Și pentru că a putut, Czell a demolat cele trei case pe care le deținea în buricul târgului și a construit la 1904 Palatul Czell, o clădire impunătoare care se remarcă prin dimenisuni și impozanță.

Spuneți-mi  mie ce mahăr local din zilele noastre are puterea și mijloacele să își înalțe palat în Piața Sfatului. Și care dintre ei ar fi în stare, dacă ar avea posibilitatea, să și-l ridice cu atât de mult gust și respect pentru stilul dominant al zonei?

Concluzia? Pe lângă faptul că orice baronaș din zilele noastre i-ar invidia pentru „fița” de a-și fi ridicat palat în miezul cetății, baronii de acum un secol își iubeau orașul și aveau tot dinadinsul să lase ceva valoros pentru urbea în care au trăit vremelnic sau o viață întreagă. Palatul Czell este una din cele mai bune dovezi.

Astăzi, Palatul Czell se află în Piața Sfatului la numărul 26. Adăpostește sediul Băncii Naționale a României, o filială BancPost și o farmacie.

Două porți

Una din imaginile brașovene pe care le prefer este cea care îmi apare după căderea întunericului privind de pe strada Prundului, de undeva din dreptul terenului de sport al șaguniștilor, către cetate. Din semiobscuritatea serii răsar luminate Poarta Ecaterina și Poarta Șchei, vegheate din spate de silueta Bisericii Negre. Nu știu de ce îmi place atât de mult acest cadru, probabil pentru că în ultimul timp am avut foarte des ocazia să îl am în fața ochilor, probabil pentru că îmi sugerează un fel de adormire calmă și duioasă a cetății, probabil pentru că iluminatul monumentelor le scoate mai bine în relief la acea oră.

De fapt, trebuie să recunosc că zona ultimelor două porți de intrare în cetatea Brașovului rămase în picioare mă încântă în mod deosebit. Mi-ar fi plăcut să dăinuie până astăzi mai multe dintre vechile intrări, în mod deosebit Poarta Vămii, care marca intrarea pe strada cu același nume (actuala Mureșenilor) și a cărei frumusețe am remarcat-o demult în fotografii de dinainte de 1891, anul demolării în favoarea introducerii tramvaiului până în actuala Piață a Sfatului. Dar despre cele ce nu mai există vom vorbi când va veni vremea într-un articol separat. Revenind la cele prezente, este interesantă coincidența care a făcut ca singurele porți care încă ne mai încântă să fie atât de apropiate una de cealaltă. După mine, Ecaterina este sora mai frumoasă și mai dichisită a familiei, o adevărată piesă de arhitectură. Poarta Șchei (denumită inițial Poarta Orfanilor) este mai nouă și pare mai mult orientată către un rol funcțional decât către unul estetic. Construită într-o formă mai simplă, de arc de triumf, are și ghinionul de a se învecina cu Poarta Ecaterina, locul doi fiind evident pe plan estetic. Poarta Șchei preia astăzi traficul rutier, în timp ce Ecaterina nu se află nici măcar pe un flux principal de pietoni, așa că pe aici trec mai degrabă turiștii cu aparate de fotografiat, plimbăreții în căutare de frumos și liniște sau localnicii cu aparate de fotografiat (recte, eu).

Îmi amintesc de faptul că Poarta Ecaterina a zăcut oarecum în uitare până la cea mai recentă renovare din urmă cu câțiva ani. Cu tencuiala deteriorată, fără posibilitatea de a fi traversată, înconjurată de un spațiu verde neîngrijit, această bijuterie a peisajului urban brașovean nu strălucea. Timpul a trecut, s-au făcut și lucruri bune, iar poarta a fost restaurată, în zona dintre cele două porți (pe partea dinspre interiorul cetății) a fost amenajat un părculeț curat cu bănci și gazon tuns, situat de fapt în curtea Ordinului Arhitecților din România filiala Brașov-Covasna-Harghita care, de altfel, ocupă și un spațiu la etajul porții. De partea cealaltă, spre exteriorul cetății, curtea Facultății de Silvicultură este un loc boem, practic avangarda pitorescului cartier Șchei. Mai mare dragul.

Poarta Șchei este traversată zilnic de mii și mii de automobile și pietoni. Nici nu mai realizăm de fiecare dată că trecem printr-un monument care ocupă acel loc de sute de ani, probabil și ca urmare a faptului că nu am trăit vreuna din demolările celorlalte porți. Eu simt de fiecare dată nevoia să conștientizez și să mă aplec asupra faptului că în acel punct al orașului mai există două clădiri care vorbesc despre alte vremuri, în care o așezare se ghida după alte reguli, se delimita și își marca perimetrul în alt mod decât astăzi, iar organizarea politică, administrativă și teritorială urmărea cu totul alte cutume și principii.

Cam asta simte un fost șagunist, actualmente cu dese drumuri către și dinspre Șchei, despre cele Două Porți.

Mă simt norocos

Pentru că în ultimele două zile am asistat la exodul turiștilor din Brașov, în timp ce eu rămân aici. …Pentru că vacanța e gata, iar ceilalți o taie. Și pentru mine vacanța se termină, dar eu rămân cu Brașovul meu, iar fiecare drum înspre și dinspre locurile în care desfășor felurite activități (la care nu prea îmi vine momentan să mă înghesui) va fi o plăcere pentru că se va suprapune cu străzile atât de cunoscute și de iubite.

La mulți ani tuturor cititorilor! Vă doresc să petreceți cât mai multe zile plăcute sub Tâmpa!

Amintiri despre Brașov III: Cu trenul pe stradă

În urmă cu vreo trei-patru ani a început în Brașov procesul de eliminare/relocare a industriilor prezente în zona centrală și peri-centrală a orașului. Extinderea urbană adusă de ultimele decenii a făcut ca unități industriale cu vechime în oraș să se trezească la un moment dat înconjurate de locuințe, bulevarde, spații comerciale. Probabil că era normal ca într-o zi să se facă simțită necesitatea modificării destinațiilor acestor zone care nu se mai încadrau sub nici o formă în peisaj.

Cu toate acestea, contrastul generat în peisajul urban producea de multe ori imagini interesante. Acum mă gândeam la căile ferate industriale care deserverau diverse întreprinderi. Existau câteva locuri în Brașov unde acestea traversau pur și simplu străzi, iar vehiculele feroviare circulau cu viteză extraordinar de redusă și erau însoțite de lucrători care mergeau în fața trenului și opreau traficul, de obicei cu niște stegulețe pricăjite și pătate de ulei. Dacă îmi amintesc bine, cele mai multe erau galbene.

La Rafinărie

Cele mai numeroase amintiri le am legate de ieșire și intrarea garniturilor în Rafinăria care funcționa pe strada Hărmanului. Ai mei au locuit un an din 1998 până în 1999 pe Aleea Petuniei, iar de la geamurile apartamentului se vedea în lungul aleii exact porțiunea de cale ferată care traversa cele patru benzi de circulație. La începutul perioadei în care am locuit acolo am fost oarecum surprins de frecvența cu care se circula. Se trecea de câteva ori pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Te puteai aștepta oricând să vezi o garnitură, la orice oră, fie zi sau noapte. În primele săptămâni eram lipit de geam de fiecare dată când se nimerea să fiu acasă și auzeam fluierele însoțitorilor trenului. Așa era, mai întâi erau fluierele, apoi se auzea motorul diesel al locomotivei (una portocalie) și abia apoi intra în câmpul vizual. Ori pleca locomotiva singură și după o perioadă se întorcea cu niscaiva vagoane pe care uneori le trăgea, alteori le împingea, ori pleca o garnitură întreagă și se întorcea locomotiva singură. De obicei tracta doar vagoane-cisternă (într-un număr care varia de la 1 la 5-6), dar câteodată mai avea adăugat și un vagon de marfă acoperit, acel model maro-vișiniu foarte comun. Era ceva inedit la început, dar, ce-i drept, cu timpul nu mai săream la auzul fiecărui fluier.

Alt aspect interesant al acelei căi ferate industriale constă în faptul că parcurgea, imediat după ieșirea din spațiul întreprinderii, o porțiune de vreo 200 de metri pur și simplu pe una din benzile de mers ale străzii Hărmanului – banda 1 a sensului spre centru – pe lângă spațiul verde care o separa de trotuar (vezi galeria de la finalul articolului). Îmi aduc aminte vag de una sau două ocazii în care eram în mașină și depășeam trenul pe banda a doua. Linia continua printr-o zonă înierbată din apropierea intersecției cu bulevardul Gării, pe ale cărui șase benzi le traversa ulterior și se pierdea într-o zonă unde calea ferată nu mai era ceva atât de deosebit.

Linia a fost scoasă atunci când Rafinăria a fost închisă. La depozitul Lubrifin din apropiere de Cristian există o locomotivă identică celei care se plimba pe Hărmanului și presupun că de fapt este una și aceeași. Doar o lampă de semnalizare cu lumină galbenă intermitentă a mai rămas pe unul din stâlpii electrici din apropierea traversării la nivel (vezi galeria). Din câte știu eu, aceea este ultima lampă de semafor de tipul celor mari, care au existat în anii ’90 în Brașov. Exista câte o lampă pe fiecare sens și presupun că erau comandate din interiorul întreprinderii.

Atelierul de zonă

Este ultima rămășiță a ansamblului vechii gări CFR Brașov, care ocupa o mare parte din suprafața delimitată de strada Hărmanului, bulevardul Gării și bulevardul Victoriei. A fost funcțional până recent. Nici acesta nu mi-a fost străin, pentru că, după episodul „Petuniei”, ai mei s-au mutat pe strada Ștefan Mironescu (cunoscută mai ales după denumirea veche de „Aleea Crângului”). De la geamurile noii locuințe se putea vedea foarte bine în interiorul curții atelierului. Bănuiesc că nu aici se derula greul activității de întreținere/reparație a vehiculelor feroviare din Brașov, dar înăuntru se aflau totuși în permanență vagoane, unele mai pricăjite, altele – puține la număr – mai arătoase. Tot timpul era activitate, se auzeau bufnete de tampoane și sirene de locomotivă.

Legătura dintre atelier și restul rețelei de cale ferată se făcea printr-o trecere la nivel cu bulevardul Gării, undeva în apropierea Sălii Sporturilor, nu departe de linia despre care am vorbit la paragraful precedent. Aici apărea un alt tip de contrast, linia trecând printre blocuri. Îmi amintesc că imediat lângă poarta atelierului era un bătător de covoare, nu departe de pârghia unui macaz.

Racordul a fost desființat în 2007, la fel ca și cel cu Rafinăria. Astăzi atelierul este în părăsire și probabil că terenul va intra pe mâna dezvoltatorilor imobiliari.

În Bartolomeu

În această zonă găseam pe vremuri un racord care deservea fostul Fartec. Racordul se desprindea din magistrala 200 undeva în dreptul intersecției dintre străzile Stadionului și Avram Iancu, traversa strada Stadionului, continua pe o distanță scurtă prin spațiul verde care mărginea strada Mihai Viteazul (această zonă este acum ocupată de stația liniilor de autobuz 12 și 22, de intrarea în Autogara 2 și de mica stație Rompetrol), după care o traversa și pe aceasta și intra în incinta fabricii prin spatele Stadionului Tineretului.

Tot în Bartolomeu exista o linie care deservea fabrica Romradiatoare și depozitele aflate în zona Cărămidăriei-Bazaltului, în zona unde astăzi se află Eliana Mall și Brintex. Acesta era de fapt traseul inițial al magistralei 203 Brașov-Zărnești. După modificarea acestuia pe sub podul de pe Calea Făgărașului, linia despre care vorbeam a avut doar caracter uzinal. Cel mai important punct de trecere la nivel a acestei căi era la intersecția cu strada Cărămidăriei, unde acum se află un sens giratoriu. Linia era deja ramificată, așa că în realitate se traversau vreo trei-patru căi. Zona pe care se afla această cale ferată este astăzi de nerecunoscut, doar un mic „ciot” al acesteia fiind folosit pentru manevre în apropierea barierei.

Zona Carpaților

De-a lungul străzii Carpaților exista – nu pe carosabil, ci dincolo de trotuar – o cale ferată industrială care ieșea din uzina Roman și ajungea până la fosta Temelia, ramificându-se pe parcurs către ICIM și Metrom. Trecerile la nivel erau pe strada Vasile Alecsandri (prima desființată, câteva șine mai erau vizibile până la cea mai recentă asfaltare), la intrarea în Colonia Metrom și pe Carpaților în dreptul Stadionului Metrom (se traversa linia către ICIM).

Concluzii

Aceste treceri la nivel nu au reprezentat niciodată un pericol după părerea mea. Vehiculele feroviare circulau cu viteze extrem de reduse și nu știu să se fi întâmplat vreun accident grav. Astăzi nu mai există nici una din aceste linii despre care am discutat, dar pe ici pe colo, ochiul atent poate găsi mici urme ale existenței acestora. Pe unele dintre ele le puteți vedea în câteva din fotografiile de la finalul articolului.

Alte amintiri:

I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania

Vechituri

În ultimele luni am încercat să fiu mai atent pe stradă la detalii care evocă timpuri trecute, mai mult sau mai puțin îndepărtate. De multe ori am ieșit din casă expres pentru a le căuta. Mă interesau obiecte din peisajul orașului mai puțin vizibile ochiului superficial. Nu intrau în discuție clădiri sau monumente istorice care sunt de așteptat să dăinuie peste decenii, ci mai degrabă ineditul unor lucruri care de mult nu mai au ce căuta la locurile unde se află încă sau care, dimpotrivă, încă își găsesc utilitatea după mult timp surprinzând prin faptul că mai există.

Pe multe dintre cele găsite în această perioadă le văd zi de zi, dar doar printr-o scurtă oprire mentală asupra lor reușeam să le pătrund cu adevărat spiritul. Probabil că mulțimile care patrulează zi de zi pe străzile orașului nu au nici acest moment liber, de a conștientiza povestea pe care o spune orașul prin micile sale detalii.

Recunosc că ideea acestui micro-demers mi-a venit la scurt timp după ce am scris despre felinarele din Piața Sfatului. Nu am pretenția că selecția din acest post este exhaustivă și reprezentativă. Prezint exact ceea ce mi-a ieșit în față în acest răstimp. Majoritatea vechiturilor găsite sunt în centrul orașului. Probabil că explorarea unei arii mai largi m-ar ajuta să găsesc și altele, mai interesante și mai variate. De aceea, intenția mea este de a lăsa deschis subiectul și de a reveni în viitor cu completări. Până atunci, iată colecția mea de vechituri, așa cum arată ea astăzi:

1. Indicatoare cu numele străzilor. Există în oraș un tip de plăcuțe indicatoare anterioare cunoscutului dreptunghi albastru de tablă cu scris alb. Căutându-le, am fost surprins să observ că încă mai sunt pe poziții un număr foarte mare din acest tip. Iată în continuare doar câteva dintre acestea. A se observa cele două variațiuni: una prinsă pe fața mare a paralelipipedului (prima), alta prinsă de capătul acestuia(ultimele două).

2. Plăci indicatoare pentru monumente. Este un model familiar mie de când mă știu: această tablă decupată în formă de scut. Cele mai multe sunt acoperite pe alocuri de rugină, la fel ca cel din imagine. În fotografie, placa de la Casa Memorială Johannes Honterus de pe strada Nicolae Bălcescu.

3. Plăcuțe ale imobilelor asigurate. Sunt niște tăblițe cvasi-pătrate despre care cred că datează din antebelic și interbelic și care par să fi avut rolul de a atesta faptul că respectiva clădire era asigurată la una sau alta dintre companii. Nu mi se pare exclus să fi avut și menire publicitară. Câteva dintre ele:

„GENERALA” 1897 ASIGURĂRI GENERALE BUCUREȘTI. Pe strada 15 noiembrie nr. 19
TRANSSYLVANIA, respectiv ASIGURAT LA BRITANNIA. La Postăvarului colț cu Michael Weiss.

4. Mini-toboganul din parcul Titulescu. Se vrea a fi un delfin, zic eu. Ăsta ar merge și la secțiunea de amintiri, pentru că și eu mi-am trăit părticele din copilărie pe el. E micuț rău de tot, așa că nu poți să-l folosești prea mult timp. Nu de alta, dar crești și distanța dintre start și sosire devine rapid foarte mică. Acum îl sar dintr-un pas. Una peste alta, garantez pentru cel puțin 20 de ani de viață ai numitului tobogan, timp în care multe bănci și obiecte de mobilier al locurilor de joacă au venit și au plecat în/din parcul Titulescu.

5. Ceasul de la Teatrul Dramatic. De fapt, ceas nu mai e demult, de când au dispărut cele patru cadrane. Astăzi mai are doar rol de suport pentru afișe ale spectacolelor de la Teatrul Dramatic, instituție ale cărei inițiale la are afișate pe fiecare latură.

6. În Piața Sfatului. Am găsit două însemne vechi care marcau spații comerciale a căror destinație s-a schimbat între timp. Ambele sunt pe latura nordică a Pieței (cea cu KFC-ul) și sunt chiar foarte apropiate între ele. În prima fotografie se poate vedea firma unei bijuterii; actualmente, în spațiul respectiv se află o farmacie. În a doua fotografie apare firma unei foste ceasornicării.

7. Banca Generală de Credite. Se pare că avea sediul sau poate doar o filială pe Mureșenilor, în locul unde a funcționat CEC-ul. Înscrisul din imagine a ieșit la iveală tocmai după ce placa cu sigla CEC-ului a fost înlăturată.

8. Mesaj electoral de epocă. Îl consider piesa de rezistență a colecției mele de vechituri. Este vorba de două inscripții cu vopsea roșie pe partea inferioară a fațadei imobilului de pe strada 15 noiembrie, numărul 25. După ce am realizat fotografiile de mai jos, am descoperit textul din prima imagine pe altă casă, situată pe partea cealaltă a străzii. Aici ultimul rând al mesajului este aproape înghițit de straturile succesive de asfalt care au fost așternute pe trotuar.

„VOTÂND CANDIDAȚII(-TUL?) FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE VEȚI VOTA PENTRU PLANUL MĂREȚ DE ELECTRIFICARE”

„TRĂIASCĂ VICTORIA ÎN ALEGERI A FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE”

O fărâmă de suflet salvată

Demolarea localului Bisericii Reformate de pe strada Eroilor care a avut loc în 1963 pentru a face loc aripii noi a hotelului Aro este considerat de mulți dintre brașovenii care au trăit acele vremuri drept unul din cele mai triste episoade din istoria orașului. Puțini știu însă că o fărâmă din spiritul acelui loc cu o arhitectură deosebită se păstrează încă în ziua de azi. Știați că orga destinată acelei biserici și-a găsit loc în cea de pe strada Constantin Brâncoveanu nr. 40? O piesă de artă creată pentru un loc de suflet a ajuns într-un spațiu prea mic comparativ cu dimensiunile sale. Orga însă a fost salvată și astăzi este funcțională.

Am aflat acest lucru aseară, asistând la concertul pe care îl anunța Luana în articolul precedent. Pe de altă parte, trebuie să spun că m-am simțit extraordinar de bine acolo, ascultând orga și pe cei din Jugendbachchor. M-am convins, o dată în plus dacă mai era nevoie, că Transilvania este un izvor nesecat de cultură și artă. Iar cei de religie reformată sunt un grup care știu să se bucure de sărbători într-un mod simplu, cu zâmbetul pe buze.

Concert de Advent în compania Jugendbachchor

Concert de Advent în compania Jugendbachchor

Jugendbachchor (Corul de Tieret Bach al Bisericii Negre) vă invită duminică, 20 decembrie, cu începere de la ora 18:30, la concertul de Advent ce va avea loc în Biserica Reformată de pe strada C-tin Brâncoveanu nr. 40 (lângă Facultatea de Muzică Braşov).

Informatiile sunt preluate de la Beni Ghegoiu, mai multe detalii gasiti aici. Poate ne vedem acolo :) Imi place ideea, imi pare rau ca nu am transmis-o mai departe din timp.