De undeva din apropierea piațetei cunoscute drept „a transformatorului” (aceea din capătul străzii Apollonia hirscher, la colț cu Castelului) poți coti pe strada Alecu Russo. Pornește oarecum în prelungirea străzii Cerbului de lângă o cârciumă al cărui nume nu cred că l-am știut vreodată și se termină lângă Pizza Iulia.
Marele avantaj al acestei străduțe constă în faptul că este suficient de îngustă încât să nu încapă mașini. Nu are faima străzii Sforii (chiar și eu am perioade lungi în care uit complet de existența ei), nici nu e la fel de îngustă, dar are ceva aparte. Nu este dreaptă, așa încât există o zonă mică de unde nu poți vedea nici unul din capete. Stând acolo și ignorând grafitti-urile te poți imagina într-o mulțime de locuri, de la un burg german până la o citadelă italiană cu case înghesuite.
Turiștii nu o caută cu obstinație, de fapt nici ar putea să fie un obiectiv turistic pentru că nu are nici un fel de istorie aparte, nici o curiozitate nu se leagă de acest mic pasaj pietonal. Este doar un loc aparte care îți poate oferi câteva senzații interesante, asta dacă știi să decupezi micile detalii ale lumii secolului 21, cum ar fi câteva coșuri de centrală termică. Aici îți dai seama cât de mult înseamnă absența automobilelor din câmpul vizual. Este mai degrabă un spațiu pentru locuitorul Brașovului, obișnuit cu laitmotivurile de tip Piața Sfatului și Biserica Neagră; un loc numai bun pentru cine vrea să se apuce să exploreze zone mai puțin cunoscute care, până la urmă, contribuie la definirea întregului numit Brașov.
UPDATE apropo de ce zice Armin:
Fotografia de mai jos e făcută tot pe strada Alecu Russo și reprezintă un grilaj împreună cu însemnul fabricii care a produs-o (deci era deja vorba de o fabrică, nu de o breaslă): ALFRED WIDMANN – SCHLOSSENWAAREN UND KOCHHERD-FABRIK – KRONSTADT (BRASSO). Adică lăcătușeria și fabrica de mașini de gătit.
Adaug specialitatile de cafea si o oferta larga de ceaiuri aromate, cocktailurile si minunatul Kir. Felurile de mancare si bauturile se schimba periodic si in functie de sezon, ele apar separat pe “meniul zilei”.
Când am păşit în Cafetecă am intrat într-un spaţiu inundat de aromele cafelei proaspăt râşnită, în care se auzea, pe fundal şi nicidecum dominând atmosfera, muzică franţuzească a anilor 60 şi jazz. “Cozy” descrie cel mai bine senzaţia pe care ne-a lăsat-o vizita acolo. Detaliile neconvenţionale – post-its cu mesaje de la clienţi, desenele realizate în timpul petrecut acolo, câteva cărţi pe un raft, săculeţii de cafea boabe din care poţi cumpăra şi pentru acasă – totul contribuie la o stare de bine, punându-ţi instantaneu un zâmbet pe faţă.
Luana
Andrei
