Îmi pasă de noi. Cu fiecare zi care trece îmi dau seama că se adună lucruri care ne leagă. Și când mă uit înapoi la tot ce am făcut împreună, mă gândesc că nu am cum să le las în urmă. Sunt prea multe cele care ne unesc, așa că într-adevăr merită să fac orice ca să nu rămână doar niște amintiri. Poate pare absurd, dar chiar și după ziua de ieri simt că am adăugat ceva la tot ceea ce mă face să fiu dependent de tine, la ceea ce nu mă lasă să fiu indiferent pentru că îmi dau seama că nimeni nu ar putea să îmi ofere ce îmi oferi tu. Tu chiar ai face orice pentru mine și eu aș fi un prost să renunț la asta.
Sunt multe lucruri pe care le-am făcut împreună și care au fost cea mai frumoasă periaodă din viața mea. Pentru ele merită să continuăm, la fel ca și pentru cele pe care urmează să le facem – multe, mult mai multe și mai mari decât cele de până acum.
Da, sunt un prost că nu știu să te citesc, pe tine și pe nimeni altcineva. Sunt un prost încăpățănat și prăpăstios care te iubește până peste cap. Iartă-mă.


