RSS

Tag Archives: parc

Fântâna Rudolf

Fântâna, aflată în apropierea Casei Armatei, la marginea intersecției străzii Mureșenilor cu bulevarul Eroilor, a fost repusă în valoare în urmă cu câțiva ani. Cel mai inedit aspect legat de acest obiect de artă citadină îl constituie istoria sa. A fost construită în 1903, odată cu darea în folosință a parcului Rudolf. Acest parc era o zonă de promenadă cu foarte multă verdeață. În prezent, cea mai mare parte din suprafața parcului este ocupată de Casa Armatei, construită în 1940, așa că reconstituirea vechiului parc nu ar mai putea fi realizată decât parțial. Fântâna a căzut în dizgrație și uitare spre sfârșitul secolului trecut. Construită din bronz, aceasta a rămas după 1989 la mâna hoților de fier vechi și vreme de mai bine de 15 ani a fost doar o ruină care nu amintea de zilele bune de odinioară. Mărturisesc că și eu am trecut ani în șir pe locul invadat de vegetație neîngrijită fără să știu ce era acolo odinioară. În 2007 a fost identic reconstruită, în lipsa proiectului inițial, pe baza fotografiilor de epocă în care vechea fântână era imortalizată. Vă puteți crea propria voastră părere despre fidelitatea reproducerii privind ultima imagine din galeria de la sfârșitul acestui articol.

Doar după ce fântâna Rudolf a fost reconstruită am realizat importanța ei în peisajul urban al Brașovului, cu atât mai mult cu cât sunt de părere că susurul apei nu trebuie să lipsească din nici o așezare cu pretenții de oraș turistic. Chiar dacă nu agreez din punct de vedere rutier soluția aleasă pentru intersecția din apropierea hotelului Aro, trebuie să recunosc că modificarea peisajului realizată acum doi ani a adus un suflu proaspăt zonei, punând în valoare Casa Armatei, Biblioteca „George Barițiu”, vechea Casă Baiulescu, clădirea Rectoratului Universității Transilvania și fosta vilă Czell (clădirea de pe colțul străzii Mureșenilor opus Rectoratului). Rezultatul demolării unor chioșcuri de tablă de genul celor răsărite în zorii capitalismului postdecembrist îl constituie o zonă largă fără construcții, asemănătoare unei mari piețe, în care fântâna ocupă un loc important, atrăgând privirea din orice punct al acestei zone deschise și de pe orice stradă care intră în sensul giratoriu „de la Rectorat”, așa cum a intrat în limbajul comun.

Pentru conformitate: ultima fotografie a fost preluată din lucrarea „Brașovul de odinioară” de Aristotel Căncescu și Titus Mâzgăreanu și aparține colecției lui Titus Mâzgăreanu.

 
4 Comments

Posted by on 12 October 2009 in Pe afară

 

Tags: , , , , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.